Îl văd mereu la gura de metrou din Romană. Nu cred că are mai mult de 12-13 ani. Are câteva pungi cu flori în mână și încearcă să le vândă. Ieftin.

Acum vreo două săptămâni ploua. Era o dimineață gri și urâtă, iar el se plimba pe la ora 7 prin fața trecătorilor și se ruga să îi cumpere măcar un buchețel. Pentru ceilalți, nici nu exista. Se uitau prin el de parcă acolo nu stătea un suflet frumos, o inimă caldă, ochi blânzi și un corp rece. Eram la trecerea de pietoni și așteptam ca semaforul să se facă verde. L-am vazut și m-am intors. Nu puteam să mă duc să îmi iau o cafea, iar pe el să îl las în ploaia aia rece tot cu atâtea buchete. M-am apropiat și am văzut că se uita la doi băieți, poate puțin mai mari decât el. Puștii erau frumos îmbrăcați, iar țigara nu le lipsea din mână. Nu se uita la ei cu invidie, ci cu admirație. Pentru el “normalul” nu era să își aștepte colegii și să se ducă la școală, ci “normalul” lui era să stea în frig și ploaie până nu mai rămânea cu niciun buchet de flori. Am luat 2 buchețele și a incercat să mi-l dea și pe al treilea la jumătate de preț. Probabil că mi-a luat prea mult timp să reacționez și și-a tras mâna, spunându-mi ”E ok, vă multumesc că v-ați oprit. Sărut-mâna!”.

Data viitoare, renunță la sticla de pepsi sau la pachetul ăla de țigări mai scump. Recunoștința din ochii puștiului o să îți însenineze ziua, oricât de grea s-ar anunța.

Hai să fim astăzi un pic mai buni față de cum am fost ieri!

Bravo puștiule! Sper să le înseninezi ziua și altor oameni!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *